Asociatiunea ASTRA

"Puterea românilor stă în instituţiile lor" - Nicolae Bălcescu

Adunarea românilor din Transilvania, din 3-15 mai 1848, de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, a hotărât nu numai ştergerea pentru totdeauna a robiei economice în care era încătuşat poporul român, ci şi a celei spirituale, printre altele, cerând ca românii să aibă dreptul de a înfiinţa asociaţii culturale.
   După potolirea mişcărilor revoluţionare, majoritatea cărturarilor români au simţit nevoia de a păşi spre o cât mai strânsă colaborare şi conlucrare pe tărâm cultural, considerând că numai prin efort comun vor putea contribui la luminarea poporului şi la îmbunătăţirea bunăstării lui materiale.
   A. Iancu, S. Balint şi Axente Sever, prefecţii legiunilor care au luptat în Munţii Apuseni în cursul revoluţiei paşoptiste, în 1852, primind o sumă bănească de 2.500 fl, drept despăgubire pentru daunele suferite în anii1848 -1849, au dăruit aceşti bani pentru înfiinţarea unei "Asociaţii literare române".
   După opt ani de frământări şi dezbateri, în aprilie 1860, Ion cavaler de Puşcariu, corespondentul în Ţara Oltului al Telegrafului Român, scrie un articol în care susţine necesitatea înfiinţării unei reuniuni „pentru cunoaşterea literaturii române şi pentru cultura poporului român“ care să se adune, în tot anul, odată la Braşov, apoi la Săcele, la Zărneşti, la Făgăraş, la Sibiu, la Răşinari, la Sălişte, la Haţeg şi aşa mai încolo, unde s-ar găsi nişte cuartine modeste pentru confluenţii reuniunei, apoi om trece şi la Lugoj, Lipova, Arad şi mai pe urmă, la Cernăuţi şi Suceava“ – insisând şi pentru crearea unui „fond pentru o bibliotecă română, muzeu român ş.a.“
   La 10 mai 1860, un număr de 176 cărturari români, în frunte cu mitropolitul greco-catolic al Blajului, Alexandru Sterca Şuluţi u şi episcopul ortodox, Andrei Şaguna, au adresat principelui Lichtenstein, guvernatorul Transilvaniei, o adresă prin care se cerea să se îngăduie reprezentanţilor românilor să se adune la Sibiu spre a discuta constituirea unei societăţi culturale.
   La 12 iulie 1860, Şaguna primeşte un răspuns prin care i se cer statutele societăţii, măcar în proiect, deoarece el – guvernatorul – nu poate încuviinţa „constituirea unei societăţi cu tendinţe exclusiv naţionale“.
   Se întocmesc proiectele de Statute în care se insistă „că membrii acestei Asociaţiuni pot fi de orice religie şi naţie“. După răspunsul favorabil de la guvernator, Şaguna convoacă la 9 martie 1861, la Sibiu, pe toţi cei 176 de români care au semnat petiţia din 10 mai 1860, în scopul întocmirii statutului. Aceata este definitivat şi trimis nou pentru aprobare. Răspunsul este primit la 29 septembrie 1861 şi este favorabil. La aceaşi dată, Andrei Şaguna adresează tuturor românilor o „Conchemare“ pentru a participa la Adunarea de Constituire a Asociaţiunii Astra, din 23 – 26 octombrie (4 – 7 noiembrie) 1861, la Sibiu. Ca prim preşedinte al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român este ales marele episcop, cel care a dus greul înfiinţării Asociaţiunii, iar în primii ei ani de existenţă s-a luptat din răsputeri pentru punerea ei pe baze trainice.
   De fapt, el încă de la inaugurare o vedea, ca şi Ion cavaler de Puşcariu, ca o societate culturală a tuturor românilor: „Asociaţiunea are o problemă pe cât de nobilă, frumoasă şi unică în felul său astăzi în întreaga noastră naţiune din toate părţile ... pe atât de serioasă şi grea, pentru că cere o perseverenţă de fier şi un sacrificiu din inimă.“
   Andrei Şaguna, acest „începător a toate“ cum îl caracteriza Ioan Slavici, a condus destinele Astrei între anii 1861 şi 1867, creionându-i drumul spre veşnicie şi lăsându-ne drept testament, în 1864, cuvintele profetice: „Să nu ne lăsăm, domnule Bariţiu ca să apuie Asociaţiunea noastră, să o susţinem cu toate braţele încât dacă s-ar întâmpla să pierdem toate celelalte drepturi la câte năzuim, să rămânem cu acest mijloc comun de cultură a limbei şi a spiretelor, zelul nostru pentru Asociaţiune să nu scadă.“
   Lui Şaguna îi urmează în scaunul de preşedinte al Asociaţiunii Vasile Ladislau Pop (1867 - 1874), profesor de matematică la liceul din Blaj (1842 - 1845) şi vicepreşedinte al Guvernului Transilvaniei. În timpul preşedenţiei sale se înfiinţează revista „Transilvania“ (1868), organul de presă al Astrei. Pentru el „Cultura poporului este întrebarea care trebuie să ne cuprindă toată atenţiunea, tot cugetul şi toată grija noastră.“
   Credincios acestui program, el accentuează la fiecare manifestare a Astrei: „Domnilor, numai lumina, numai cultura ne poate mântui.“
   La Adunarea Generală de la Deva (1874), el rostea frumoasele cuvinte testament: „Ideea înfiinţării Asociaţiunii nu numai că e măreaţă, dar trebuie să o considerăm ca o inspiraţie divină, purceasă din îngrijirea părintească de a nu da peirei un popor ales.“
   Cel de al treilea preşedinte al Astrei a fost Iacob Bologa, care a deţinut această funcţie între două lungi perioade de vicepreşedenţie, 1870 – 1875 şi 1877 – 1888.    El este iniţiatorul înfiinţării despărţămintelor (filialelor) Asociaţiunii, la Adunarea Generală de la Şomcuta Mare, în 1869. A trudit mult şi cu folos la înfiinţarea Şcolii Civile de fete de la Sibiu (1886). Pentru el Asociaţiunea era ca o fiică. La trecerea la cele veşnice, a lăsat urmaşilor testamentul: „Rogu-vă aveţi grijă de Asociaţiune şi tinerele sale institute.“
   Între anii 1877 – 1887 în fruntea Astrei a strălucit figura eruditului filolog şi istoric Timotei Cipariu.
   Canonicul blăjean este unul dintre autorii proiectelor de statute care au stat la baza elaborării Statutului Asociaţiunii în 1861. Tot lui îi datorăm şi înfiinţarea bibliotecii Astrei (1862). El considera Asociaţiunea „un reazim al naţionalităţii române.“
   Adunarea Generală de la Abrud (1878) „prin alocuţiuni, cu o generală însufleţire“ a ales ca preşedinte pe cel care 27 de ani a fost secretarul prim (ales în 1861) şi „sufletul Asociaţiunii“ – George Bariţiu.
   În cei cinci ani (1888 - 1893) pe care i-a mai trăit, George Bariţiu a consolidat şi desăvârşit fiinţa Astrei, limpezindu-i programele şi rostul.
   În 1891 el spunea: „De nu ar mai fi făcut nimic românii în 1860 spre dezvoltarea şi consolidarea vieţii lor naţionale, posteritatea tot le-ar fi datoare cu recunoştinţă pentru înfiinţarea Asociaţiunei. Existenţa şi activitatea Asociaţiunii transilvane au vibrat deşi fără multă paradă şi aşa numite reclamuri în tot corpul naţiunei din toate ţările locuite de români, ea a fost un bold spre a înfiinţa şi în alte părţi spre aceleaşi scopuri diverse societăţi sau reuniuni.“
   Succesorul lui Bariţiu este profesorul şi canonicul blăjean Ioan Micu Moldovan (1893 - 1901), sub preşedenţia căruia Astra a ieşit din hotarele Transilvaniei, ţinându-şi prima adunare generală în Banat, la Lugoj, în 1896. Tot de preşedenţia lui sunt legate cele două hotărâri de importanţă naţională: editarea primei Enciclopedii Româneşti (1895) şi înfiinţarea Casei Naţionale a Asociaţiunii Astra la Sibiu (1897).
   Despre Asociaţiune el a spus: „între fructele acestei însufleţiri este şi întreprinderea aceasta, pe cât de nobilă şi frumoasă pe atât de grea. Nobilă şi frumoasă, pentru că reuniunea noastră tinde a dezvolta limba şi literatura poporului nostru, şi a lăţi în sânul lui cultura.“
   Alexandru Macsoni de la Foen, deşi bolnav, acceptă la vârsta de 60 de ani funcţia de preşedinte al Astrei deoarece pentru el: „Asociaţiunea este expresiunea unităţii şi solidarităţii noastre pe tătâm cultural“, iar „lupta pentru cultură (pentru cultura adevărată, care nu poate fi decât naţională), nu este altceva decât lupta pentru existenţa naţională.“
   În timpul preşedenţiei lui Macsoni (1901 - 1904), activitatea Astrei a înflorit ş-a finalizat elaborarea Enciclopediei Române în trei volume (1904) şi a început construirea Casei Naţionale (1903).
   De la Macsoni preşedenţia Asociaţiunii a fost preluată de Iosif Sterca Şuluţiu, prietenul şi biograful lui Avram Iancu.
   Acesta are fericita ocazie, ca în timpul preşedenţiei sale, (1904 - 1911), să se inaugureze Casa Naţională a Astrei de la Sibiu şi să se înfiinţeze Muzeul Asociaţiunii, în 1905.
   Crezul său naţional patriotic l-a exprimat prin cuvintele: „Noi nici că intrăm în raiu, dacă nu putem intra ca români, cu limba şi legea noastră strămoşească.“
   Sufletistul profesor braşovean Andrei Bârseanu preia conducerea Astrei într-un moment plinde avânt, anul sărbătoririi la Blaj a 50 de ani de existenţă a Asociaţiunii (1911). Vâltoarea primului război mondial va fi resimţită şi de Astra. Este meritul preşedintelui ei care nu numai că i-a salvat existenţa, dar i-a imprimat şi o activitate benefică pregătirii Marii Uniri de la 1918.
   El este autorul versurilor frumosului imn al Astrei, pe muzica lui Iacob Mureşianu. Lui Andrei Bârseanu îi datorăm şi una dintre cele mai veridice caracterizări făcute activităţii Astrei: „E adevărat, lucrarea cea mai veche a Asociaţiei noastre nu e o lucrare ale cărei efecte să se poată vedea şi simţi imediat că este mai mult o lucrare măruntă, de multe ori nebăgată în seamă, dar care s-ar putea asemăna cu picăturile unei ploi călduţe de vară, care cad încet, domol, dar care fac ca sămânţa aruncată în pământ să încolţească, să cresacă şi să aducă rod.“
   El închide ochii în anul 1922. Ca un semn de omagiu pentru cel dispărut, astriştii hotărăsc ca un an de zile postul de preşedinte să rămână vacant.
   În 1923, la Adunarea Generală de la Timişoara, este ales ca preşedinte al Astrei Vasile Goldiş.
   În toate luările sale de cuvânt el va recomanda tututror să lupte pentru solidaritatea neamului. Toată activitatea sa s-a desfăşurat sub deviza lui Isus: „toată împărăţia ce se dezbină întru sine se pustieşte şi toată cetatea sau casa ce se dezbină întru sine nu va sta.“
   Sub preşedenţia sa s-a înfiinţat Astra Basarabeană şi s-a organizat o amplă manifestare comemorativă naţională cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Avram Iancu (1924). Cu această ocazie s-a refăcut mormântul eroului de la Ţebea, Casa Naţională de la Ţebea, bustul eroului şi placa comemorativă de la Baia de Criş, Casa Naţională şi Muzeul lui Avram Iancu din Vidra şi Crucea de pe muntele Găina.
   În anul 1930, sub auspiciile Astrei la Sbiu a avut loc primul Congres Cultural Naţional al Asociaţiunii, având ca scop unificarea mijloacelor de activitate culturală.
   După 1930 Vasile Goldiş se îmbolnăveşte şi nu mai poate părăsi Aradul. La insistenţele lui repetate, în 1932, se acceptă demisia celui care vedea înfăptuită solidaritatea neamului românesc numai „când vor stăpâni dreptatea, cinstea, morala şi omenia.“
   Cât de valabile sunt şi astăzi aceste înţelepte şi profetice cuvinte!
   Adunarea Generală de la Deva (1932) a ales ca preşedinte pe profesorul clujan Iuliu Moldovan. „Neamul – după profesor Iuliu Moldovan – este o comunitate de sânge, tradiţii, spaţiu şi destin ... Individul este încadrat în familie şi neam prin sânge, tradiţie şi destin. Aceste legături nu le poate rupe nimeni decât rupând legile fireşti.“
   În perioada lui de preşedenţie (1932 - 1947) au fost create şcolile ţărăneşti şi organizaţia pentru tineri „Şoimii Carpaţilor“ (la iniţiativa lui Iuliu Haţieganu.)
   Pentru îmbunătăţirea activităţii Astrei a iniţiat consfătuirile anuale sau bianuale cu preşedinţii de despărţăminte.
   Anul 1947 aduce în fruntea Asociaţiunii pe vrednicul episcop orădean Nicoale Popoviciu. Acesta a avut puţin timp la dispoziţie, ca prin activităţile astriste să aline suferinţele morale, fizice şi spirtuale lăsate de cel de al doilea război mondial.
   În 1948, comuniştii îl înlătură abuziv de la conducerea Astrei, iar pentru curajul că s-a opus desfiinţării Asociaţiunii va plăti cu viaţa.
   După o perioadă de furie, de distrugere a multe din realizările Astrei (1948 - 1960) în general, a culturii naţionale, încet, încet, într-o formă mai mult sau mai puţin mascată, s-a putut discuta despre spiritul Asociaţiunii. Au început să se întocmească lucrări de grad, să se publice materiale despre activitatea Asociaţiunii şi chiar să se vorbească despre însemnătatea ei în istoria românilor. Astfel, cărturari ca Vasile Curticăpeanu, Victor Grecu, Matei Pamfil, Paul Abrudan, Mircea Avram, Dan Mârza şi mulţi alţii au început să pună în valoare bogăţia spirituală a operei astriste. În 1965 la Târgu Lăpuş se reînfiinţează Astra Lăpuşneană de către inimosul cărturar Valentin Bilţ.
   Între 29 – 31 august 1986, la Sibiu şi Sălişte a avut loc sesiunea „125 de ani de la înfiinţarea Astrei“ onorată cu participarea Preşedintelui Academiei Române şi a mitropolitului Ardealului – Î.P.S. Sa Antonie Plămădeală.
   Un rol important în păstrarea spiritului Astrei l-a avut Biblioteca Astra, care, chiar dacă a trecut prin diferite reorganizări şi structurării, ea a rămas în Casa Centrală a Asociaţiunii, continuând să iradieze în cei care-i călcau pragul idealurile astriste.
   La începutul anului 1990, vechii astrişti şi intelectualii mai tineri care cunoşteau activitatea Astrei au reactivat Asociaţiunea. Flacăra astristă s-a reaprins aproape simultan în mai multa localităţi din toată ţara. Aşa se face că în aprilie 1990 a avut loc la Sibiu prima adunare generală după 47 de ani. Cu acest prilej a fost ales ca preşedinte al Astrei preot profesor universitar doctor Dumitru Abrudan. Cu blândeţea şi înţelepciunea sa, în cei doi ani de preşedenţie, a contribuit la refacerea prestigiului Astrei în noile condiţii de lucru.
   La Adunarea Generală de la Dej (1992) este ales ca preşedinte subsemnatul, onoare cu care am fost reinvestit în 1994 (Arad), 1998 (Blaj), 2002 (Braşov - Săcele).
   Realizările din această perioadă – ridicarea de monumente (Turnu – Roşu, Dej, Năsăud, Ciceu Cristeşti etc.), dezvelirea a zeci de plăci comemorative, înfiinţarea de biblioteci (Criuleni, Cahul (Rep. Moldova), Sângiuorgiu de Pădure etc.), tipărirea de cărţi şi reviste, în editurile proprii (Editura „Astra“ Dej, Editura Despărţământului Astra Blaj şi Editura Asociaţiunii Astra) sau alte edituri, organizarea de festivaluri, concursuri şi simpozioane, acordarea de burse şi ajutoare şi multe altele au impus Asociaţiunea, din nou, ca o societate culturală activă, în continuă mişcare de căutare a noi mijloace de acţiune, adoptate noilor vremuri, pentru păstrarea şi întărirea solidarităţii românilor prin cultură.
   De-a lungul vremurilor Asociaţiunea Astra a colaborat permanent cu cele două biserici româneşti din Ardeal – Ortodoxă şi Greco-catolică. Împreună au luptat, mai ales în Ardeal, pentru unitatea neamului românesc şi păstrarea tradiţiilor, vâzând în această provincie românească „un întreg sufletesc, un trup viu, un membru unitar al familiei româneşti“ (pr. Dumitru Stăniloaie).
   Asociaţiunea Astra este şi azi săracă, ca în vremurile ei de început, dar este mare în dorinţa ei de a-şi realiza ţelurile fixate atât de clar de înaintaşi.
   În anul 1991, la sărbătorirea a 130 de ani de la înfiinţarea ei, academicianul Ştefan Pascu afirma: „După cum Academia Română nu şi-a pierdut rostul, renăscând asemenea păsării Fenix, tot altfel nici Astra, renăscută şi ea, nu şi-a pierdut rosturile, deoarece idealurile solidarităţii naţionale şi duhul Albei Iulii, împreună cu idealurile lui Avram Iancu sunt tot atât de necesare astăzi şi vor fi şi mâine, totdeauna. De aceea asemenea nestemate se cuvin cultivate cu toată cinstea şi drepta cumpănire, deoarece acestea n-au soroc de încheiere.“
   „Per aspera ad astram“ a fost crezul acestei Academii a veşniciei naţionale. Astriştii au datoria de a face ca numele ei să urce mereu „spre astre“, spre culmi din ce în ce mai înalte, învingând pas cu pas toate dificultăţile şi nedreptăţile.
   Au datoria ca jertfa înaintaşilor plină de iubire faţă de neam şi ţară să fie completată cu jertfa celor de azi şi cu jertfa urmaşilor deoarece „Mărire înaltă, v-a urzit/ În lume Domnul Sfânt/ Datori sânteţi să vă-npliniţi/ Menirea pe pământ“

Prof.univ.dr. Dumitru Acu
Preşedintele Asociaţiunii

Sus